Dupa patru luni in care m-am concentrat exclusiv la noul meu job, o indeletnicire care nu este numai full time ci si non-stop, maternitatea, am putut sa ma desprind de ochii baiatului meu si sa ies seara sa experimentez viata din micul orasel in care locuiesc momentan – Tulcea.
Cele mai citite articole
Este incredibil ce alt tip de lumina capata un oras cand se lasa seara; am ramas uimita, caci de obicei eram activa in timpul zilei. Si, ceea ce contribuie la bogata lumina despre care va vorbeam, este o serie de evenimente care au fost toate gazduite de Centrul Cultural Jean Bart.
Denumirea de Centru Cultural i-a fost data mai nou, in 2010, cand s-a unit cu alte trei institutii : Ansamblul Artistic Baladele Deltei, Scoala Populara de Arte si Meserii si Centrul Judetean pentru Promovarea si Conservarea Culturii Traditionale. Acum ceva vreme se numea simplu teatru.
Pe locul unde a fost un cinematograf la usile caruia eu bateam cand eram adolescenta (si cumparam cate trei bilete ca sa pot intra sa vad filmul pe care mi-l doream) s-a deschis in 2008, cladirea fiind reconstruita, acest fost teatru, care are o sala mare si o sala studio.
Asadar, in prima parte a lunii iunie, Centrul Cultural Jean Bart a gazduit in sala mare un spectacol de teatru invitat. Ne vom revedea in anul care a trecut, bazat pe un text scris de tulceanul Stefan Caraman, prima editie a festivalului international de etno-jazz dobroJazz si cea de-a treia editie a festivalului de film despre mediu si oameni Pelicam.
Spectacolul de teatru Ne vom revedea in anul care a trecut urmareste doua cupluri – Sorana si Dudu, tineri si frumosi, si Rudi si Cami, aflati la varsta a doua – care stau intr-o sala de asteptare din aeroportul orasului Praga. Prima parte a spectacolului prezinta tipul de relatie al fiecarui cuplu, mici obiceiuri intre parteneri, si seteaza o stare de fapt: cuplul tanar e proaspat, relatia lor e aparent fara fisura, se iubesc mult, iar a celor mai in varsta e uzat, intre cei doi a intervenit plictiseala.
Incet-incet aflam ca Sorana a aplicat pentru un job, are emotii deoarece si-l doreste mult, iar Dudu – plin de bani, cu cinci case in cinci orase din Romania, ii spune ca poate vorbi cu managerul. De partea cealalata, Rudi sta aproape tot timpul cu un laptop in fata, incearca sa scrie, dar este bazait de Cami care se plictiseste si tot vrea sa il antreneze intr-o conversatie. Cele doua cupluri incep sa interactioneze cand Dudu si Cami pleaca la un Coffee Shop, iar Sorana vine spre Rudi si asa aflam ca ei se cunosc si intre ei s-a infiripat ceva cu un an inainte tot pe acest aeroport.
Dramaturgul Stefan Caraman creeaza fortat situatiile personajelor, acestea ramanand la nivel de masca, fiind schematic conturate, iar interactiunea cuplurilor este previzibila.
Spectacolul, vazut intr-o sala de tip clasic, cum e sala mare a Centrului Cultural Jean Bart, ramane parca un examen corect de regie aplicat la nivelul de joc al actorilor, dar fara prea multe cautari, nici la nivel de regie, nici la nivel de dramaturgie. Poate ca fiind un spectacol adaptat pentru aceasta sala s-a pierdut ceva si poate ca la premiera care a avut loc chiar in acest an, pe Aeroportul Otopeni, lucrurile sa fi stat altfel.
Singurul moment care tine spectatorul alert si atent este atunci cand Sorana se afla cu Rudi in avanscena si se joaca. Se joaca cu povestea de indragostire dintre Cami si Dudu, aflati in plan secund. Sorana spune vorbele lui Dudu, iar Rudi spune vorbele lui Cami. In al doilea plan, ii vedem si pe Cami si pe Dudu cum mimeaza ceea ce spun cei doi din prim plan. E o joc frumos de situatie, de planuri si scene, in care actorii reusesc sa se armonizeze.
Dar spectacolul este in sine un prilej foarte bun sa o descoperiti pe actrita Meda Victor (protagonista filmului lui Horatiu Malaele din 2008 „Nunta muta”) alaturi de Catalina Mustata, Mihai Smarandache si Gelu Nitu.
Dupa spectacolul de teatru, la distanta de cateva zile, sala mare a fost invadata timp de trei zile de muzica etno si jazz, spectatorii fiind foarte putini de aceasta data. Din pacate. Accentuez din pacate pentru ca festivalul dobroJazz, aflat la prima editie, a prilejuit intalniri muzicale foarte interesante. Prima seara la care am participat, pe 6 iunie, a fost populata cu trei tineri muzicieni ai Calin Grigoriu Group (Calin Grigoriu – chitara, Cezar Knihinschi – bass si Daniel Iliescu – cajon), acompaniati excelent de Cezar Cazanoi la flaut.
Seara a continuat cu trio-ul compus din doi dintre membrii unui renumit grup de etno jazz din Rusia, MOSCOW ART TRIO: Arkadyi Shilkloper (corn, bucium), Sergey Starostin (clarinet, vocal) si pianistul de origine ucraineana – Vadim Neselovskyi. Acest grup a fost prezentat de cel mai important critic roman de jazz, Florian Lungu, care a descris pe larg instrumentele la care au cantat cei doi muzicieni rusi, pe un ton glumet si cu un stil care poate atrage catre muzica de jazz si un public necunoscator.
Chiar daca prima editie a fost „pour les connaisseurs” mai degraba, sper ca acest festival sa continue sa existe si la anu si sa atraga mai mult public tanar, din comunitatea locala.
Dupa muzica de jazz cu acorduri etno, a urmat festivalul international de film despre mediu si oameni, Pelicam, aflat la a treia editie. A fost o editie bogata, asa cum au promis organizatorii, un festival de film care a implicat de data asta, prin masterclass-uri si workshop-uri, si comunitatea locala. Dar, cu toate ca invitatii straini si din alte colturi ale tarii (Cluj, Timisoara, Bucuresti) au fost numerosi, prezenta tulcenilor la proiectii a fost destul de slaba, cu toate ca intrarea a fost libera la toate evenimentele festivalului.
Asadar, o intrebare ramane: ce poti face ca organizator de evenimente culturale pentru a atrage atat tinerii, dar si persoanele mai varstnice, spre obiceiul bun de a iesi din casa pentru o experienta de tip teatru, concert, film…?