Concert Five Finger Death Punch & Ice Nine Kills la Romexpo METALHEAD 20 Years

Concerte

Cand

04 iulie 2024 15:00

Acces: Cu plata

Five Finger Death Punch va susține un concert în premieră în România pe data de 4 iulie 2024, la Romexpo, în Pavilionul Central, în cadrul celebrării a 20 de ani de METALHEAD în România. 

Five Finger Death Punch, originari din Nevada, Statele Unite, s-au format în 2005 și au impresionat industria muzicală cu nu mai puțin de 9 albume de studio, un album live, două compilații, un EP și 33 de single-uri. Albumul lor de debut din 2007 a înregistrat vânzări de peste 500.000 de exemplare doar în Statele Unite, în timp ce al doilea și al treilea album au depășit deja 1 milion de exemplare vândute și au fost certificate cu platină de către RIAA. Cu solistul lor charismatic, dar și misterios, Ivan Moody, Five Finger Death Punch sunt cap de afiș în cadrul majorității festivalurilor de muzică din întreaga lume. Cel mai recent album al lor, "Afterlife", lansat pe 19 august 2022, a fost promovat pe plan mondial prin turnee alături de Megadeth și The Hu.

Numele trupei este inspirat dintr-un film clasic de arte marțiale. Combinația lor de stiluri muzicale, de la heavy metal la groove metal, alternative metal, hard rock sau thrash metal, împreună cu piese precum "Wrong Side of Heaven", "Blue on Black", "Bad Company", "Gone Away" sau "A Little Bit Off", piese care au acumulat zeci și sute de milioane de vizualizări pe YouTube, le va consolida locul în istoria muzicală a genului metal.

Ice Nine Kills provin din Boston, Massachusetts, fiind fondată în anul 2000 de către Spencer Charnas și Jeremy Schwartz. Până în prezent, au lansat șase materiale de studio, cel mai recent fiind 'The Silver Scream 2: Welcome to Horrorwood', care a ajuns pe poziția 18 în US Billboard 200 și pe prima poziție în US Hard Rock Albums.

Au evoluat deja pe scenele celor mai renumite festivaluri, precum Graspop, Wacken sau Download, și au avut onoarea să deschidă concerte pentru artiști ca Metallica, Papa Roach sau Slipknot. Temele lirice abordate în mare parte de Ice Nine Kills se învârt în jurul subiectelor horror, iar din punct de vedere muzical, trupa îmbină hardcore-ul cu influențe melodice sau chiar ska punk, cel puțin în primele lor compoziții.

De-a lungul celor 20 de ani în România, METALHEAD a fost gazda a mii de concerte ce au atras sute de mii de spectatori, având în lineup artiști ca Iron Maiden, Slipknot, Pantera, Parkway Drive, Hollywood Vampires, Deep Purple, Steve Vai, Slayer, Gojira, Sabaton, Deftones, Whitesnake, Garbage, Nightwish, alt-J, Disturbed, Godsmack, Powerwolf, Papa Roach, Three Days Grace, Apocalyptica, Billy Corgan, Skillet, Judas Priest, Sepultura, Stone Sour, Hollywood Undead, Accept, Nazareth și mulți alții. Începută în 2004 în Clubul Underworld din București, povestea METALHEAD a debutat cu o rockotecă și un site, www.metalhead.ro, evoluând apoi către organizarea de concerte cu trupe locale și internaționale în locații precum Viking, Utopia, Live Metal Club, Silver Church, Old School, /FORM Space, Quantic Club, Arenele Romane, Sala Palatului și Romexpo, parcurgând un traseu lung și plin de succese, marcat de mii de concerte de neuitat. Fără îndoială, istoria rockului și a metalului, atât în mainstream cât și în underground, din România din ultimii 20 de ani, se împletește alături de cea a METALHEAD.

Biletele pentru acest eveniment vor fi disponibile pe iabilet.ro la următoarele prețuri:

  • Categoria A - fără loc în fața scenei - 429 lei earlybird (primele 500 de bilete), 449 de lei în presale și 500 de lei la intrare
  • Categoria B - fără loc, în spatele categoriei A - 359 lei earlybird (primele 500 de bilete), 379 de lei în presale și 430 de lei la intrare
  • Categoria C - fără loc, în spatele categoriei B - 279 de lei earlybird (primele 500 de bilete), 299 lei în presale și 350 de lei la intrare
  • PREMIUM - 799 lei în presale la etaj pe inel, cu bar și acces separat și 850 lei la intrare. Fanii cu bilete PREMIUM au acces în toate categoriile de bilete. Se pun în vânzare doar 500 de bilete PREMIUM.

Pachetele VIP pentru fanii Ice Nine Kills pot fi găsite aici.

Se vor pune în vânzare doar 2.500 de bilete la categoria A, 2.500 la categoria B și 5.000 de bilete la Categoria C.

La prețul tuturor biletelor se va adăuga comisionul de emitere bilete al agenției de ticketing.

Copiii sub 10 ani beneficiază de intrare gratuită, însoțiți de un adult posesor de bilet valabil. Biletele achiziționate în 2023 nu sunt valabile pentru spectacolul din 2024.

 

QR