Te-ai decis să-ți amanetezi bijuteriile din aur? Iată ce trebuie să știi

by Redactia B24FUN

În prezent, casele de amanet oferă posibilitatea clienților lor să primească un împrumut rapid și sigur, fără să fie necesară efectuarea unei proceduri complexe sau pregătirea multor acte. Numărul de persoane care apelează la o astfel de metodă de a obține un împrumut este în continuă creștere datorită beneficiilor de care au parte, dar și datorită promptitudinii. 

Astfel, indiferent de motivele care contribuie la solicitarea unui astfel de împrumut, toată lumea își poate îndrepta atenția către amanetarea obiectelor valoaroase, în special a bijuteriilor. Cu toate acestea, este necesar să se acorde atenție anumitor aspecte esențiale, astfel încât procedura să decurgă în parametri optimi. 

Ce trebuie să știi când soliciți un împrumut prin intermediul unei agenții de amanet?

Există numeroase agenții de amanet, iar numărul acestora este în plină creștere, ceea ce înseamnă că și cererea pentru astfel de proceduri este mărită. Înainte ca oricine să ia în considerare o astfel de agenție, este necesar să se cunoască următoarele detalii:

  • concentrația metalului prețios folosit, astfel încât prețul să reflecte cât mai mult calitatea bijuteriei. De exemplu, în cazul în care este vorba despre bijuteriile din aur, este necesar să se cunoască numărul de carate. În funcție de acesta, prețul poate să crească sau să scadă, depinde de caz;
  • greutatea corectă a bunului amanetat;
  • dacă bunul realizat din metale prețioase este însoțit și de pietre prețioase, care pot contribui la ridicarea semnificativă a prețului obținut;
  • starea în care se află obiectul care urmează să fie amanetat. În cazul în care nu prezintă niciun defect, prețul primit pentru produs poate să crească avantajos;

Care sunt informațiile pe care trebuie să le știi despre casa de amanet?

După ce clientul s-a asigurat că știe care este valoarea aproximativă a produsului pe care urmează să îl amaneteze, trebuie să se asigure că se informează corespunzător și în legătură cu agenția de amanet. Printre aspectele la care trebuie să fie atent se numără și:

  • condițiile impuse în cadrul contractului de amanet: care este comisionul perceput într-o zi, care este termenul-limită de achitare a banilor, dacă există posibilitatea ca plata să fie efectuată înainte de termen și care sunt principiile recalculării comisionului în cazul în care perioada înscrisă în contract s-a sfârșit;
  • suma de bani oferită pentru fiecare categorie de metal prețios sau titlu;
  • condițiile în funcție de care contractul de amanet poate să fie prelungit;
  • condițiile în funcție de care obiectele amanetate pot fi recuperate.

 

Este necesar să se efectueze o astfel de documentație înainte pentru a nu exista nicio nelămurire și pentru ca totul să funcționeze în parametri optimi. 

 

Amanetarea bijuteriilor de aur este o procedură către care multe persoane își îndreaptă atenția, datorită faptului că au posibilitatea de a obține sumele de bani de care au nevoie într-un timp scurt. Singura condiție este să se documenteze atent în legătură cu întreaga procedură de amanetare, astfel încât să nu rămână aspecte ascunse sau neclarificate. 

0 comentariu

Citeste in continuare