Top 10 restaurante din București

by Redactia B24FUN

Restaurantele și barurile din București s-au înmulțit în ultimele două decenii. Mâncarea tradițională românească s-a amestecat cu bucătăria mondială, dând naștere la meniuri creative cu prețuri accesibile. Există în Micul nostru Paris restaurantante ca o bijuterie rară, cu iz interbelic, ce oferă o evadare binevenită din locurile aglomerate ale Bucureștiului. Așa cum există și restaurante urbane, care experimentează fuziuni gastronomice îndrăznețe, asta pe lângă o atmosferă primitoare, confortabilă, mai ales la cei care și-au deschis propria grădină urbană – ceea ce îi face preferați de către publicul consumator tânăr, foarte dornic de a se relaxa.

Se spune că Bucureștiul a dat dintotdeauna ora exactă în ceea ce privește restaurantele. Acestea fiind locul de întâlnire al tuturor poveştilor din Micul Paris. Preferate atât de tinerii aflaţi în căutare de distracţie, cât şi de oamenii de afaceri mereu pe fugă, restaurantele sunt dintotdeauna nucleul vieții Capitalei, fiind greu să alegi din vasta ofertă. Fie că vrei un decor șic, ideal pentru o cină romantică, sau unul dedicat – pentru o întâlnire de afaceri de succes de exemplu, iată câteva propuneri de restaurante care pot fi pe placul tău.

1. Restaurant Lacrimi și Sfinți 

Restaurant Lacrimi și Sfinți

Aproape de Hanul lui Manuc, Centrul Vechi. Numele restaurantului este indubitabil legat de numele celui care l-a „creat” – Mircea Dinescu. Are două niveluri, un parter la care e și bucătăria, la vedere, după un perete de sticlă, un subsol cu multe încăperi – un beci, de fapt, cu ziduri de cărămidă, bine amenajat. Terasa e mică, amenajată simplu. Meniul are bucătărie românească, un fel de amestec de mâncare tradițională, țărănească, alături de feluri mai boierești sau altele pur și simplu inventate, alăturări ad-hoc de ingrediente și de moduri de preparare pe care nu prea le mai vezi în altă parte. În ceea ce privește prețurile de la Lacrimi și Sfinți, o Ciulama Republicană spre exemplu costă 26 de lei, în timp ce un Platou Port Cetate (include mezeluri artizanale din păsări de curte, aromate cu condimente naturale și afumate la lemn dulce de prun, castraveciori de Maglavit murați). Dacă îți sare în ochi muștarul casei cu peltea de gutui – 400 g atinge suma de 56 de lei. 

Restaurantul Lacrimi și Sfinți

2. Restaurant Hanu’ Berarilor (Casa Elena Lupescu)

Se află pe bulevardul Pache Protopopescu, într-o zona cu farmec și cu personalitate a orașului, o casă de album și cu istorie, după cum se vede și în poze și după cum o ilustrează și numele restaurantului. Casa Elena Lupescu de pe Pache e o mare casă boierească. Meniul de aici reprezintă un amestec între bucătăria românească tradițională, țărănească, și cea boierească și e descris a fi exact atât cât trebuie pentru genul de clientela vizată, adică middle-class. Spre exemplu, frigăruile de berbecuț servite cu mămăligă rumenită costă aici 43 de lei, iar un Mix Grill ce presupune mititei, cârnați proaspeți, piept de pui, ceafă de porc, antricot de vițel, cartofi prăjiți poate atinge suma de 75 de lei.

Hanu Berarilor (Casa Elena Lupescu)

3. Hanul lui Manuc (Centrul Vechi)

Este unul dintre cele mai vechi restaurante din București. Hanul s-a bucurat de o faima deosebită în prima jumătate a secolului al XIX-lea iar acest lucru se datorează și lui Manuc Bei, întemeietorul hanului, care a ajuns o legendă – se spun multe lucruri despre el, e ca un fel de „legendă urbană”. Meniul este și tradițional și poate cuprinde platou mioritic cu pastramă de berbecuț, cârnați de oaie de Pleșcoi, mămăliguță și cotlete de berbecuț, toate preparatele fiind foarte bine gătite și foarte bine condimentate. Spre exemplu, sunt și platouri făcute la grătar dintre care amintim Mixt Grill Manuc (2 persoane) – mititei, pastramă de berbecuț, cârnăciori de casă, piept de pui dezosat, ceafă de porc (560 gr – 49 lei) și multe altele.

Restaurant Hanul lui Manuc

4. Caru’ cu bere – Centrul Vechi

Forfota și voia bună sunt la ele acasă în localul al cărui an de înființare este inscripționat și pe halbele de bere, 1879. Anul ridicării actualului edificiu este 1899.
Istoria clădirii și a restaurantului, devenite un simbol al Bucureștiului, este legată de cea a familiei Mircea. Unul dintre moștenitorii de drept ai localului, inginerul Niculae Mircea (74 de ani), relata o bucățică din povestea familiei: „Tatăl meu, două verișoare și cu mine, ne-am născut în această clădire. Eu am copilărit aici și tot aici am început și școală. După 1944 am plecat la Sibiu, unde am rămas până la terminarea liceului German”. Familia Mircea provenea din Ardeal. La Caru’ cu bere mâncau George Coșbuc, Onisifor Ghibu, Delavrancea, Caragiale și Goga. E locul în care va puteți înfruptă din cele mai gustoase bucate și puteți savura bere făcută după o rețeta unică, originală încă din 1879.

Caru’ cu bere – Centrul Vechi

5. Restaurant Zexe Zahana

Se află pe Icoanei 80. E clasat drept unul dintre cele mai bune restaurante cu specific românesc din București. Se spune că atunci când vi se face poftă de mâncare românească făcută așa cum trebuie, cea mai bună opțiune este Zexe. Meniul de aici aduce pe lista câteva rețete vechi, importantă fiind şi reintroducerea în nomenclator a unor piese de rezistență din bucătăria românească de sfârșit de secol XIX (cum ar fi racul, caracatița, porcul de Mangaliță și claponul). Zexe merge pe ideea că bucătăria românească trebuie să redevină creativă. Nu e un restaurant foarte scump, iar meniul acoperă o largă gama tradițională interesantă: cartofi gratinați la cuptor, varză călită în untură de rată, spanac, ciuperci la grătar, mămăliguță pripită de la moară din Măgurele s.a. Un piept de rață afumat costă aici 25 de lei, o terină de rață cu dulceață de arpagic 26 de lei, iar foie gras entier cu dulceață iute de portocală și jeleu de tămâioasa atinge suma de 54 lei.

Zexe Zahana

6. Restaurant Casa Doina

Se află pe Șoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff Nr. 4. Vechiul ”Bufet de la șosea” – cum era denumit în secolul XIX – păstrează și astăzi aerul boem, elegant, de odinioară, deși a fost restaurat și renovat în întregime. Construcția e proiectată de același celebru arhitect Ion Mincu. Chiar dacă pe Șoseaua Kiseleff nu mai trec trăsurile de altădată, locația păstrează încă farmecul și servirea de odinioară. Meniul este axat pe preparate tradiționale românești, dar asta nu înseamnă că nu poți să comanzi și ceva din bucătăria internațională. Poți să încerci de pildă cozile de creveți cu parmezan, ghimber și sos chilli sau somonul afumat cu salată iceberg și ceapă roșie; nici supa de găină cu tăiței de casă nu-i de lepădat, sau mușchiul de vită la tigaie cu ardei iute, servit cu piure de cartofi.

Casa Doina

7. Restaurant Joseph

Se află pe Str. Dr. Ion Cantacuzino Nr.8. Este amenajat într-o casă veche bucureșteană, plină de istorie și farmec. Terasa restaurantului Joseph a fost gândită ca o oază de liniște, un minunat colț de relaxare departe de agitația orașului. Poate luxul nu te izbește în acest restaurant – gastronomia gourmet a fost gândită alături de nevoia unui spațiu confortabil, însă preparatele cu siguranță ies în evidență. Meniul este gândit special de proprietar, Joseph Hadad și conține ceea ce nici nu-ți trece prin cap: gustări reci precum pateu de ficat de gâscă cu trufe marinate și sashimi de somon sau carpaccio de caracatița și salată de rață confiată cu andive. Aici vei putea gustă scoici Saint Jacques și homar cu risotto sau coroana de miel și file de vită cu ficat de rață s.a.

Restaurant Joseph

8. Restaurant Casa Capșa

Se află pe Calea Victoriei Nr.36. A fost întotdeauna primul pe lista celor mai luxoase restaurante din Capitală – istoria creându-i renumele. Din 1874, de când a intrat în posesia familiei Capșa (în fapt fiind afacerea fraților Anton și Vasile Capșa) a căpătat tot mai multă notorietate, devenind cunoscut nu doar în țară, ci și în Europa (by the way, aici era primul loc din București în care puteai să mănânci bomboane fondante, caramele și ouă de ciocolată aduse de la Viena). E lesne de înțeles că pe atunci, la Casa Capșa întâlneai doar…lume bună (orice ar însemna acest lucru…). Frații Capșa își formaseră chiar un obicei: în cinstea vizitei unei mari personalități, creau o nouă prăjitură – așa s-au născut de exemplu joffrele (după numele generalului francez Joffre) sau bomboanele Theodorini (după cel al cântăreței Elena Theodorini). După perioada comunistă, hotelul a fost renovat și redeschis circuitului turistic în 2003, proprietarii păstrând stilul original, copiat după vechile fotografii. Revenind la prezent, meniul restaurantului include trei variante de meniuri pentru cină și trei pentru dejun. Puteți încerca o cremă de ciuperci la dejun, urmată de o friptură de căprioară cu ciuperci și orez, sau un consome de legume și o ruladă de curcan cu măr copt și bezea. Orice cină luată la Casă Capșa începe cu o gustare rece, continuă cu o supă cremă (de legume, ciuperci sau sparanghel) și cu un mușchi Wellington cu cartofi și rozmarin sau un Chateaubriand cu cartofi pai și legume. O masă în doi aici scoate repede 500-600 de lei din buzunar.

Casa Capșa

9. Restaurant Iconic Food Wine&Design

Se află pe Str. Aleea Alexandru 7. E un restaurant fin, care se incadreaza in tiparele clasice de eleganta si rafinament, unde e greu sa gasesti elemente lipsa sau negative la capitolul design. Restaurantul poarta amprenta Cameliei Sucu: fiecare camera a vilei este decorata intr-un stil aparte, iar atentia pentru cele mai mici detalii se poate observa cu usurinta. Iconic Food se recomanda a fi un showroom cu obiecte semnate de designeri celebri, cu o bucatarie cu specific Esthetic Food si cu wine bar cu vinuri de colectie. Asadar, pe langa decorul plin de mobilier stylish, tablouri vintage (cu celebritati precum Audrey Hepburn sau Marilyn Monroe), vaze pline de trandafiri proaspeti, pianul sau instalatiile de luminat original, veti vedea si haine sau pantofi, pe care puteti sa le cumparati. Preturile sunt, ati ghicit, peste medie. Atmosfera este foarte relaxata si chiar daca locul impune o atitudine pretentioasa, in realitate este destul de familiara, te simti bine si „ca la tine acasa”; adaugam aici inclusiv faptul ca bucataria se poate vizita. Sentimentul de „casa” este dat si de designul diferit al camerelor, canapelele comode si revistele asezate pe masute. Nu se fumeaza in camerele de la etaj, ci doar la subsol, intr-o camera unde atractia principala este „biblioteca” de vinuri. Spre exemplu, aici un piept de rata „Maison Rougie” costa 88 lei, iar deserturile toate costa aproximativ 25 lei

10. Restaurant Mandaloun

Se află pe Str. Nicolae Caranfil Nr. 89, include bucătărie libaneză și internațională și poate fi locația perfectă pentru dumneavoastră, fie că alegeți să serviți o cină relaxantă alături de familie și prieteni sau optați pentru a va bucura de un eveniment special alături de persoana iubită, savurând un preparat special. Bucătăria libaneză este apreciată în întreaga lume pentru bogăția de arome și rafinamentul ei. Fiecare preparat al acesteia are la bază ingrediente deosebite și condimente dintre cele mai variate – după cum bine știți deja. La modul general vorbind, dacă aveți curiozitatea să explorați meniul de la Mandaloun, veți vedea că acesta include chiar și miei la proțap, pui fripți, vită și hamburgeri, plăcinte fierbinți, baclavale etc. Într-un decor ce îmbină stilul oriental elegant cu atmosfera unei locații exclusiviste, restaurantul Mandaloun a luat naștere din dorința de a crea emoție în ceea ce a fost numit adeseori ritual culinar. Și totodată a fost creat și din dorința de a oferi servicii de calitate celor ce iubesc bucătăria libaneză.

Restaurant Mandaloun

Vouă ce restaurant din București vă place?

0 comentariu

Citeste in continuare

banner desktop banner mobil