Ana Ularu si Marc Rissmann

Concerte

Acces: Gratuit

Ana Ularu & Marc Rissmann • Prietenii pun Muzică la J'ai
Vineri, 19 ianuarie, ora 20:30
J'ai Bistrot București (Calea Griviței 55)

Ana Ularu revine weekendul viitor la pupitrul de DJ de la J'ai. Nu mai are nevoie de nicio prezentare, dar totuși... vă mai spunem noi câte ceva despre Ana: este una dintre cele mai bune actrițe românce, a debutat în film la 9 ani, îi place desenul și jazz-ul, a cântat în Sunday People sau Blanoz, iar în liceu își desenase chestii cu Pearl Jam și Radiohead pe bancă ca să poată să ascundă mai bine copiuțele. Ea este pe coperta unui album OCS, apare în clipuri ale trupelor RATB, Oigăn, Gojira, Kaiser Chiefs, All Saints, Hurts sau Magnetic Man.

Noi o să îi dăm de băut pe 19 ianuarie la Jai, pentru că o să vină să ne pună muzică. Și nu vine singură. Îl aduce cu ea și pe Marc Rissmann, partenerul ei de viață. Vă spunem câteva cuvinte și despre Marc. El este actor și regizor. A jucat în filme ca Overlord, dar și în seriale ca: The Last Kingdom, Game of Thrones, 1883, The Man in the High Castle sau Spy/Master (unde joacă alături de Ana Ularu). El a studiat la Colegiul de Arte Dramatice Ernst Busch din Berlin. Pe scenă, Rissmann a jucat la Deutches Theater din Berlin, în Dantons Death.

Așadar, ne așteaptă o seară muzicală intensă, sofisticată și presărată cu mult chef de zbenguială. Haideți să le dansați muzicile!

QR